Într-o lume a schimbărilor continue, să rămâi la curent cu ultimele inovații și tendințe este crucial, mai ales într-un domeniu precum HVAC, suspus atât presiunilor economice, cât și celor climatice.
Iată de ce am decis să vizităm la începutul acestei primăveri una dintre cele mai mari expoziții dedicate nișei noastre. Vorbim desigur de MCE Mostra Convegno Expocomfort de la Milano. Aici am descoperit cu adevărat oportunități, tehnologii și soluții în domeniul HVAC+R.
Ce este MCE Mostra Convegno
Un eveniment global de afaceri, unde companiile din întreaga lume se reunesc pentru a-și prezenta inovațiile legate de energie regenerabilă, eficiență energetică și alimentarea cu apă. Iată ce este MCE. Mediul perfect pentru a identifica produsele și soluțiile care ar putea revoluționa industria.
Dar MCE nu este doar despre a expune tehnologie de vârf! Este și despre consolidarea relațiilor existente și stabilirea unor noi parteneriate. Lucru pe care ne-am bucurat să îl facem, revăzându-ne cu oameni cheie din o parte dintre companiile noastre partenere (Hydroo Pump Industries, Franklin Electric, Saer, Ibaiondo, Colebo).
“MCE este locul unde ne-am alocat timp pentru a ne reîntâlni cu furnizorii noștri și pentru a consolida legăturile cu profesioniștii din industrie, fie că aceștia proiectează, instalează sau gestionează sistemele HVAC+R în sectoarele industrial, rezidențial și comercial. Participarea noastră la #MCE event de la Milano a fost și o oportunitate de a descoperi inovații. Astfel, cu fiecare eveniment de acest gen, aducem în România nu doar tehnologie de vârf, ci și o viziune mai largă și mai profundă asupra industriei noastre.”
Beni Boscai, Director HidroPump & InstalPump
Cu ce ne-a surprins anul acesta evenimentul
“MCE vă conduce către lumea de mâine și susține viziunea strategică a afacerii pentru o îmbunătățire continuă a confortului”.
Pe cât de ambițioasă sună prezentarea oficială a evenimentului, pe atât de reală pare, dacă ne uităm către produsele și sistemele expuse la Milano.
A 43 ediție a adus cu sine un întreg Hub dedicat Hidrogenului. Totodată am asistat și la un concurs spectaculos pentru sistemele de gestionare a resursei de apă.
Sistemele de pompare inteligente ne-au atras atenția mai ales datorită raportului FMI Analysis, 2023, care ne prezintă o rată medie de creștere anuală de 7,9%.
Acest lucru înseamnă că în următorii 10 ani piața pompelor inteligente se va dubla la aproximativ 2030 milioane de dolari. Principalele motive ale creșterii constante a valorii pieței globale a pompelor inteligente se datorează în principal reglementărilor stricte de eficiență energetică, dar și extinderii sectorului industrial.
Un motiv în plus să apreciem colaborarea cu Franklin Electric, un pionier în dezvoltarea motoarelor submersibile cu magneți permanenți, care contribuie la creșterea eficienței unei pompe submersibile cu aproximativ 21%.
De altfel, am observat și interesul tot mai mare pentru sistemele de pompare a apei și a apei uzate, interesul fiind evidențiat prin fuziunea și achiziția mai multor firme prin care producătorii își propun să-și crească cota de piață. De exemplu, Franklin a cumpărat recent fabrica Hydropompe din Italia și fabrica Impo din Turcia.
Produse atractive și noutăți de la furnizorii noștri: DPR și tablourile Panelmatic
Producătorul spaniol Coelbo ne-a impresionat prin extinderea portofoliului de produse dedicate automatizării pompelor, grupurilor de pompare și stațiilor de pompare a apei uzate. De la tablourile Panelmatic, pentru automatizarea pompelor de apă uzată și a grupurilor de pompare, până la convertizorul foarte ușor de setat, (practic un plug-and-play, care merge până la 32 amperi – 15 kw), fiecare dintre aceste produse ne-au făcut optimiști pentru ceea ce va urma în industria HVAC.
Un alt produs atractiv pentru piața din România este Digital Pressure Regulator (Regulatorul de presiune digital) DPR, care este de fapt un presostat electronic cu funcții unice pe piață. Pe lângă faptul că poți lega un plutitor pentru alarmă, produsul funcționează perfect fără vas de expansiune.
“Cu astfel de produse poți realiza ușor un grup de pompare ce comunică între ele. Un avantaj incontestabil este că în acest sistem presiunea este menținută aproximativ constantă. Sigur, nu putem spune că DPR este un convertizor, însăel menține presiunea constantă și, în plus, vine cu un regulator de presiune în spate. Este un produs inovativ și deja îl avem în stocul nostru.”
Beni Boscai, Director HidroPump & InstalPump
Dacă ești curios să afli mai multe despre produsele inovatoare de la MCE, deja prezente în stocul nostru, nu ezita să ne contactezi folosind formularul nostru de contact de AICI.
Hugh Jones, RX Global CEO, visiting #MCE2024.